La casele nu prea vechi româneşti, din toate zonele ţării, stâlpii susţinători, din lemn, se crestau cu ferăstrăul din loc în loc, în scop decorativ.

Ca orice artist, Brâncuşi lăsa adesea un lucru şi se apuca de altul. Aşa se face că, prin atelierul lui, existau caţiva stâlpi neterminaţi, "des colonnes infinies", în franceză.

De la această expresie i-a venit ideea să realizeze vestitul monument "Coloana recunoştinţei fără sfârşit", mai cunoscută drept "Coloana infinitului".

De remarcat că elementele din care este construită această coloană nu sunt aşa-zişii "romboizi", de formă convexă, ci opuşii lor, de formă concavă, asemănători cu nişte clepsidre (pentru a exprima nesfârşitul timpului). Chiar mulţi se miră că baza şi vârful coloanei sunt incomplete. Sunt incomplete din punctul de vedere al "romboizilor", complete, de fapt, din cel al "clepsidrelor".

Tot cu această ocazie aş remarca deosebit de bogata familie de cuvinte ce se trag de la cuvântul "fin" din franceză şi din latină. Cum toată lumea a făcut ceva matematică, este tentată să dea o semnificaţie corespunzătoare termenului de "infinit". Dacă-l traducem prin "nesfârşit" sau, mai bine, prin "neterminat", ni se deschid alte orizonturi. Să ne mai gândim şi la altele: "final", "finalizare", "în fine", "a defini", "a definitiva", "definitiv", "definitivat", "(produs) finit", "finisaj", toate în corespondenţa cu "terminat" sau "sfârşit".

De asemenea, este de remarcat că toţi aceşti termeni sunt valabili atât pentru a exprima noţiuni de "spaţiu" cât şi de "timp". În multe cazuri, şi "Coloana infinitului" este şi ea un exemplu, se foloseşte "spaţiul" pentru a reprezenta "timpul".