Îl avem din franceză, care l-a luat şi ea, la rândul ei, din latină. În franceză se pronunţă "EXAMPL", dar pronunţia "EXAMPLU" se întâlneşte şi la noi, mai ales în Ardeal. De asemenea, în franceză este folosit împreună cu prepoziţia "PAR", deci "PAR EXEMPLE", tradusă cuvânt cu cuvânt "PRIN EXEMPLU".

Opinăm că, în latină, provine din "EX" şi "AMPLUS". Cu prepoziţia "EX" sunt formate foarte multe cuvinte şi trebuie înţealeasă ca românescul "DIN", cu sensul de extragere. "AMPLUS" în latină este un adjectiv cu sensul de "MARE", "LARG", "CUPRINZĂTOR", De la el avem "AMPLITUDINE", "AMPLIFICARE" şi chiar "AMPLU". Putem să considerăm că se referă la o întreagă "MULŢIME de ELEMENTE". De aici, "EXAMPLU" devine un element extras din mulţime. Expresia franţuzească "PAR EXEMPLE", aşadar, trebuie înţeleasă "PRINTR-UN CAZ PARTICULAR" (printr-un singur element).

Substantivul românesc "EXEMPLU" a devenit deci "ELEMENT REPREZENTATIV", Există în româneşte şi "EXEMPLAR", atât ca substantiv cât şi ca adjectiv. Substantivul este clar că defineşte un singur element al unei mulţimi, pe când adjectivul trebuie înţeles ca "reprezentativ".

Revenind la prepoziţia "EX", trebuie să remarcăm că chiar şi în expresii de genul "EX-MINISTRU", interpretat ca "FOST MINISTRU", trebuie să ne gândim tot la "un exemplar din mulţimea miniştrilor".

În liceu, profesorul nostru de franceză (care ne preda şi româna şi latina, fiind un liceu mic), nu ne lăsa să traducem "par exemple" prin "de exemplu" ci prin "bunăoară". Tot aşa, "exceptionel" devenea "nemaipomenit", "extraordinaire" devenea "din cale-afară, neobişnuit" (care nu este ordinar, obişnuit), ş.a.m.d. Bineînţeles că un text literar trebuie tradus cu neologismele respective, dar când este vorba de o traducere didactică din franceză în româna sau, mai ales, din latină în română, termenii arhaici sunt de preferat.